Subprefectul de Gorj, Mihai Istrate (PSD), profesor și fost director al Liceului Tehnologic Țicleni, a prezentat valoarea unui salariu pe care un cadru didactic debutant îl va primi de la începutul anului școlar viitor.
Un profesor de gradul I, cu gradație de merit și ore suplimentare, Foto Inquam Photos-Octav Ganea
Astfel, susține Mihai Istrate, un cadru didactic debutant va ajunge să încaseze un salariu net de peste 4.600 de lei.
„Profesorii vor primi salarii mult mai mari față de cât primesc în prezent și au certitudinea faptul că începând cu 1 ianuarie 2024 va crește nivelul de salarizare. Una dintre doleanțele sindicaliștilor și aprobată de către guvern prin cele două ordonanțe pe care le-a emis este aceea de creștere de la 1 ianuarie 2024 cu 50% din diferența până în anul 2025, ceea ce înseamnă aproximativ 600 de lei la nivelul la care acum ajunge la aproximativ 3.300 de lei și, odată cu noua lege a salarizării va…
