Nu în urmă cu mult timp, Primăria Arcani a construit un pod peste Sohodol. De atunci însă, podul crapă din ce în ce mai mult, apărând crăpături noi pe zice trece. Acesta nu are prea multă vechime, construcția fiind finalizată în toamnă, după începerea campaniei electorale pentru alegerile locale din 2020.
La momentul actual, podul reprezintă un pericol. Autoritățile susțin că podul a fost afectat de rău, însă în realitate, râul doar a făcut vizibilă lucrarea prost executată. La momentul respectiv, banii pentru construcția podului au fost obținuți pe PNDL, construcția având un cost de 1,4 milioane de lei.
Din nefericire, până în prezent, autoritățile nu am luat nicio hotărâre. Cetățenii susțin că în cazul în care debitul râului va crește, podul va fi luat cu totul.
Un reportaj de gorjonline.ro
