Patru comisari de la Protecția Consumatorului Gorj s-au îmbolnăvit subit și au intrat în concediu medical, imediat după ce la conducerea instituției a venit un nou șef.
Felix Manta este noul șef al Protecției Consumatorului Gorj Foto: Captura 1 Plus Tv
Patru comisari
de la Protecția Consumatorului Gorj s-au îmbolnăvit subit și au intrat în
concediu medical, imediat după ce la conducerea instituției a venit un nou șef.
Este vorba de Felix Manta, care a fost detașat din județul Mehedinți, pentru
a-i ține locul lui Mădălin Giurcău, care s-a autosuspendat din funcție până în
luna septembrie.
Doar un comisar mai este în activitate, astfel încât Felix
Manta a cerut ajutorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.
„În
momentul de față mai am un singur coleg la serviciului cu drept de control, dar
în foarte scurt timp am certitudinea că voi fi sprijinit pentru că am cerut
sprijinul ANPC, președintelui…
