Opt oi au fost ucise, în noaptea de miercuri spre joi, de trei urși în comuna Mușetești, din județul Gorj, în urma unui atac care s-a produs la o gospodărie.
Opt oi au fost ucise de urși în comuna gorjeană Mușetești Foto: Jandarmeria Gorj
Jandarmi au fost alertați prin numărul unic de urgență 112. „O ursoaica cu doi pui a omorât șase oi și parțial mâncate și doi oi sunt mâncate parțial“, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj.
Medicul veterinar urmează să facă identificarea, după care se vor stabili despăgubirile de către o comisie, iar banii vor fi acordați din fondurile Ministerului Mediului.
Atacurile urșilor la gospodăriile din județul Gorj s-au înmulțit în acest an, iar autoritățile și localnicii spun că animalele care atacă în acest fel provin din cele care au relocate din alte zone. „Sunt urși relocați, care nu sunt știu să-și caute mâncare în pădure…
