În nici două luni, Morega s-a ales cu șapte dosare penale, șase dintre ele fiind pentru conducerea unui vehicul cu permisul retras de polițiști, iar unul pentru agresarea unei jurnaliste. Fostul prefect de Gorj a primit vestea că va fi arestat la domiciliu, fiind internat într-o secție de psihiatrie
Captură VIDEO
Primul dosar penal întocmit pe numele lui Dan Ilie Morega a fost înregistrat pe data 12 februarie, atunci când polițiștii l-au prins conducând pe o stradă din Târgu Jiu, deși i se comunicase că are permisul retras. Măsura fusese luată după ce un medic psihiatru din Târgu Jiu făcuse o adresă către IPJ Gorj și recomandase retragerea permisului de conducere al fostului prefect și deputat de Gorj Dan Ilie Morega, în vârstă de 78 de ani.
După doar șase zile, Morega s-a trezit cu cel de-al doilea dosar penal, de data aceasta polițiștii din Mehedinți fiind cei care l-au prins la volan în localitatea Baia de Aramă.
Au…
