Călin Georgescu, despre raportul privind anularea alegerilor: „Un cadavru politic încearcă să igienizeze juridic o lovitură de stat ordinară”
Călin Georgescu și-a continuat în weekend vizitele prin ţară cu o oprire în piața din Pâncota, județul Arad. A vorbit atât despre programul său electoral din 2024, dar şi despre raportul…
Legea salarizării întârzie. Negocierile de la Palatul Cotroceni au fost decalate. De ce au cerut partidele mai mult timp
Negocierile pentru noua Lege a salarizării au fost amânate chiar înainte de săptămâna în care proiectul ar trebui să treacă prin Parlament. Prima întâlnire, cea de duminică, a fost mutată…
Fosta jurnalistă Sanda Nicola explică de ce a intrat în PNL și cum s-ar putea încheia prematur mandatul ei
Fosta jurnalistă Sanda Nicola a explicat ce a făcut-o să intre în PNL după ce a fost implicată în campania lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale. Sanda Nicola a explicat…
„Putem sta liniștiți”. Dominic Fritz, ironic la adresa CCR după motivarea deciziei care-l lasă fără postul de primar
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat ironic pe pagina sa de Facebook după publicarea motivării Curții Constituționale prin care a stabilit că este constituțională prevederea din Legea ANI referitoare la…
Alertă hidrologică: Unul dintre cele mai mari râuri din țară a ajuns la un minim istoric
Nivelul râului Jiu a coborât în această săptămână la valori record, potrivit măsurătorilor realizate de hidrologii de la Apele Române Jiu. La două stații hidrometrice, Filiași și Răcari, au fost…
Jalon PNRR îndeplinit 138%: Vicepremierul Radu Miruță anunță finalizarea proiectului pentru digitalizarea administrației
Vicepremierul și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat finalizarea proiectului „Automatizarea Proceselor de Lucru din Administrația Publică”, finanțat prin PNRR. Potrivit ministrului, proiectul a fost încheiat cu succes înainte…
Pîslaru pune presiune pe partide: Legea salarizării trebuie adoptată până la 31 august sau pierdem 770 de milioane de euro
Adoptarea Legii salarizării unitare până la 31 august este esențială pentru ca România să păstreze aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR, bani considerați esențiali pentru investițiile țării, a…
DOCUMENT Legea salarizării primită de liderii partidelor: niciun salariu nu scade, sporuri plafonate la 20%. Schimbări pentru profesori și educatori
Guvernul a finalizat proiectul de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care va înlocui actuala Lege 153/2017. Salariile nu vor scădea FOTO Shutterstock <text x='50%' y='15' fill="%23B37EE3" font-size="12"…
Înalta Curte decide dacă judecătorii își primesc salariile restante. Miza uriașă a procesului
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) ar urma să se pronunțe, după trei amânări, asupra recursului Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor. Miza litigiului…
Dispută între Bolojan și Bogdan Ivan pe tema riscului de blackout. „Oamenii au primit deja înștiințările, ați testat apele!”
Premierul interimar Ilie Bolojan a lansat critici dure la adresa lui Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei, după mesajele acestuia privind posibila deconectare a unor mari consumatori industriali de…
