În perioada 17-29 noiembrie 2022 se va organiza un proiect educațional cu titlul „1 Decembrie Ziua Națională a României”. Proiectul cu o mare încărcătură emoțională este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria Polovragi, Căminul Cultural „Artur Bădița” și Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi.
Proiectul are scopul de a îmbogății cunoștințele despre istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului român, dar și stimularea dorinței de cunoaștere a realizărilor strămoșilor noștri și mândria față de trecutul istoric al acestor meleaguri și oameni. În cadrul proiectului sunt implicați și mai mulți profesori, care vor realiza împreună cu elevii de la școală un program artistic dedicat zilei de 1 Decembrie, la Căminul Cultural din Polovragi în data de 17 noiembrie 2022.
De asemenea, în perioada 17-29 noiembrie 2022 vor fi organizate concursuri de intonare a unor poezii și cântece dedicate zilei de 1 Decembrie, dar și alte activități în care principalele teme sunt: limba română, poporul român, strămoșii noștri, obiceiurile și tradițiile strămoșești, istoria și eroii noștri.
Sursa: gorjonline.ro
