Programul de investiții “Anghel Saligny” a fost un subiect de interes pentru primarii gorjeni. Mai ales că prin prisma acestuia se pot obține sume importante pentru finanțarea diferitelor proiecte pe care comunele, și nu numai, le au.
Printre zonele gorjene care beneficiază de ajutor din partea statului se numără și Municipiul Motru, care în scurt timp va da startul lucrărilor cu banii primiți din “Anghel Saligny”. Municipiul are un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării ce are în prim-plan un proiect cu o valoare de peste 15 milioane de lei. Proiectul, care este de mare anvergură, include investiții în infrastructura de alimentare apă şi canalizare în trei sate componente ale municipiului.
Deputatul Mihai Weber a transmis: ,,La nivelul județului Gorj, sunt aprobate 114 proiecte, care vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Îi felicit pe toți primarii din Gorj care au depus proiecte pe acest program și îi asigur de tot sprijinul în implementarea lor”.
