Ministrul Finanțelor a declarat miercuri, 1 octombrie, că adoptarea pachetului de măsuri pentru administrație reprezintă prioritatea Guvernului, acesta fiind întârziat cu aproape o lună. Oficialul a precizat că discuțiile pe acest subiect au avansat și speră ca pachetul să fie anunțat cât mai curând.
Alexandru Nazare FOTO. gov.ro
Întrebat despre stadiul discuțiilor privind pachetul de relansare economică, Nazare a subliniat că, deocamdată, accentul trebuie pus pe reforma administrației, inclusă inițial în pachetul 2.
„Este foarte important să aprobăm pachetul de administrație, dar avem în vedere și măsurile de simplificare și debirocratizare. Acestea nu trebuie să genereze un impact fiscal prea mare, pentru că nu ne permitem”, a explicat ministrul.
Referitor la sumele pe care statul le-ar fi putut obține din implementarea reformelor administrative, Nazare a spus că acestea vor fi comunicate doar după adoptarea unui draft…
