Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a început montarea de balustrade elastice, din cabluri și oțel, pe cele mai importante drumuri turistice din România, Transalpina și Transfăgărășan.
Parapetele din cabluri a fost montat pe Transalpina Foto: Alin Ion
Acestea pot preveni ieșirea în decor a mașinilor și atenuează
impactul, potrivit companiei. Modelul nou de parapet este folosit deja cu
succes în alte țări. În cazul unui impact puternic, șoferii nu mai riscă să fie
răniţi de glisierele metalice sau parapet.
Potrivit lui Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de
Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, cablurile din oțel prezintă riscuri mult mai
mici în cazul în care s-ar rupe într-un accident.
„Poate să țină un camion
încărcat fără niciun fel de probleme, tocmai ăsta e avantajul că preia șocul și
ține pe partea carosabilă, nerupându-se ca o lisă normală”, a spus…
