Mii de evrei din estul României au ajuns în lagărul de la Târgu Jiu, începând cu luna iunie 1941, după care au fost transportați în Transnistria.
În noiembrie 1939, la Târgu Jiu a fost înființat un lagăr pentru refugiații polonezi, transformat apoi în lagăr pentru deținuți politici, persoane acuzate sau suspectate de a fi comuniști, dar și legionari, mineri și greviști sau militanți democrați, se arată într-un studiu al Fundației Freedom House, care a organizat la Târgu Jiu o dezbatere cu tema „Holocaustul în Gorj“.
„Aici au trăit în condiții inumane și ulterior au fost deportați în Transnistria, unde mulți dintre ei și-au pierdut viața. În Transnistria au fost deportați și 259 de romi nomazi din județul Gorj. Cei mai mulți dintre ei (147) erau copii“, se mai arată în studiul „Freedom House“.
Folosiți la construcția căii ferate din Defileul Jiului
Peste 200 dintre evreii aflați în lagărul din…
