O cameră de supraveghere video de la o vulcanizare de pe strada Calea București, din municipiul Târgu Jiu, a filmat momentul în care autospeciala de poliție, marca BMW, intră în două autoturisme parcate din cauza unui șofer neatent, care a ieșit dintr-o benzinărie fără să acorde prioritate.
Evenimentul rutier a avut loc vineri, 15 septembrie 2023. În imaginile postate pe grupul de Facebook „Legende în Trafic“ se observă cum autospeciala circula cu semnalele luminoase, însă în fața acesteia a ieșit brusc un alt autoturism.
Ca să evite impactul, polițistul aflat la volan a intrat în două autoturisme parcate. În imaginile surprinse se vede cum șoferul vinovat pleacă de la locul accidentului. În urma impactului, doi polițiști au fost răniți.
„Polițiștii din cadrul Poliției Târgu Jiu – Biroului Rutier, în timp ce se aflau în misiune, cu mijloacele acustice și luminoase în funcțiune, deplasându-se pe Calea…
