Prietenii din copilărie de la un bloc din cartierul 9 Mai din municipiul Târgu Jiu își dau întâlnire anual, pentru a retrăi bucuriile din perioada pe care o consideră cea mai frumoasă din viața lor.
Prietenii de la bloc s-au întâlnit și în acest an FOTO Alin Ion
Mulți dintre ei au plecat din cartier în alte zone ale municipiului Târgu Jiu, în alte orașe din țară sau chiar în alte țări. Astfel, unii dintre ei au venit din Anglia și din Franța special pentru a se revedea și a petrece din nou bucuriile simple din copilărie.
Toți s-au întâlnit în fața blocului 18, de pe strada Nicolae Titulescu din cartierul 9 Mai. S-au îmbrățișat, după care au mers să joace un meci de fotbal. S-au împărțit în două echipe: „Seniorii“, cei trecuți de 50 de ani, și „Juniorii“, care vârste de până la 50 de ani. Scorul meciului a fost egal 3-3, dar „Juniorii“ au câștigat după executarea loviturilor de departajare.
