Social-democratul din Gorj, promovat în guvern, este Dragoș Drăghescu. Drăghescu urmează să ocupe scaunul de subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Social-Democratul a oferit prin ocuparea acestei funcții o reușită pentru PSD Gorj.
Mihai Weber, președintele PSD a transmis următorul mesaj: „Pentru prima dată, tinerii reprezintă vârful de lance în Partidul Social Democrat Gorj. O demonstrează numeroasa reprezentare de la București, pe funcții deosebit de importante din cadrul ministerelor, dar și mandate de consilieri locali și județeni obținute de aceștia la ultimele alegeri”.
În rândul social-democraților, postul ocupat de Dragoș Drăghescu este a treia funcție importantă obținută de ei la București, în ultima perioada. Constantin Ștefan a fost numit secretar de stat în Ministerul Energiei, iar fostul prefect Ciprian Florescu a obținut funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Sursa: pandurul.ro
